Teens' English
Majoritatea elevilor din ciclul gimnazial doresc să susțină unul dintre examenele Cambridge English potrivit vârstei și abilităților lor lingvistice. Pregătirea pentru examen este mult mai facilă dacă elevul are un nivel de competență lingvistică potrivit cerințelor testului, motiv pentru care cursurile noastre se împart în două categorii:
1. Engleză generală
În urma unei testări inițiale, pe care toți participanții o susțin pentru a se înscrie la curs, aceștia sunt grupați în funcție de vârstă (12 – 13 ani, respectiv 14 – 15 ani) și de nivelul de competență lingvistică: A2 pentru KET for Schools, B1 pentru PET for Schools, respectiv B2 pentru FCE for Schools.
Scopul cursului de engleză generală este să dezvolte nivelul de pornire în pregătirea pentru examen, precum și deprinderile necesare pentru a face față cu succes unui astfel de examen. Astfel, se va pune accent pe dezvoltarea fiecărei deprinderi lingvistice (receptarea de mesaje scrise și orale, producerea de mesaje scrise și orale), în situații de comunicare din viața reală, fără a se face referire la examene. Acest lucru asigură o bază de cunoștințe și deprinderi necesare oricărui vorbitor educat, la nivelul de competență lingvistică dorit. Odată atins acest obiectiv, pregătirea pentru examen nu înseamnă decât lucrul pe subiecte specifice și familiarizarea cu formatul și criteriile de evaluare ale examenului pe care fiecare elev dorește să-l susțină.
Fiecare curs are o durată de 33 săptămâni, cu un total de 66 ore împărțite în două ore săptămânal.
2. Pregătire pentru examene
Acest curs are ca scop abordarea exclusivă a tipurilor de subiecte care fac parte din examenele Cambridge English pentru adolescenți, respectiv KET for Schools, PET for Schools și FCE for Schools. Prin urmare, cursul este unul foarte tehnic și exersează în detaliu fiecare componentă: Listening, Reading, Writing și Speaking. Ultima ședință este o simulare a examenului, urmată de feedback din partea profesorului și informații pentru părinți/tutori legali ai elevilor (la cerere).
Se va urmări conținutul examenului și vor prezenta tehnici eficiente de abordare a subiectelor. De asemenea, elevii vor rezolva modele variate de subiecte de examen și se va ține o evidență a scorurilor obținute la fiecare componentă. Rezultatele pe toată durata cursului vor fi convertite in scoruri de examen, conform informațiilor de la Cambridge English Assessment.
Înscrierea la acest curs nu este dependentă de parcurgerea cursului de engleză generală, însă elevii noi vor fi admiși doar în baza unui test inițial (gratuit), care să ateste faptul că au nivelul minim necesar examenului pe care doresc să-l susțină.
Fiecare curs are o durată de 9 săptămâni, cu un total de 36 ore împărțite în două ședințe săptămânale de câte o două ore.
Pentru înscrieri, vă rugam accesați acest link.